Zăcămintele postmagmatice sunt situate de regulă la periferia magmatitelor (peri-magmatice) şi sunt formate după momentul de consolidare a corpului magmatic (post magmatic).
Spre deosebire de componentele rezultate prin ortocristalizare (protomagmatice sau histeromagmatice) care rămân practic “in situ“ sau în anumite cazuri suferă deplasări minore (de exemplu injecţii), componenţii post-magmatici, constituiţi din fluide hidrotermale au o mobilitate deosebită, putându-se deplasa (migra) pe distanţe considerabile prin intermediul fisurilor. Rocile străbătute de aceste fluide vor suporta efectul unor transformări mineralogice de tipul alteraţiilor (PTM), care sunt specifice domeniului post-magmatic.
Sursa mineralizaţiilor post-magmatice este una mixtă, respectiv o sursă magmatică şi una externă. Pe măsura evoluţiei rezidiului de postcristalizare şi a interacţiunii progresive cu factorii externi (fluide meteorice, interacţiunea fizico-chimică cu rocile străbătute) se produce o “diferenţiere post-magmatică“. În funcţie de contextul geologic (rocile gazdă) şi de particularităţile fizico-chimice a fluidelor mineralizante, în etapa post-magmatică se formează următoarele tipuri de zăcăminte:
- pegmatitice
- asociate greisenelor
- asociate skarnelor
- porphyry
- hidrotermale
- hidrotermal metasomatice
În decursul formării zăcămintelor de minereuri temperatura şi presiunea fluidelor mineralizante generatoare variază continuu în funcţie de adâncimea la care se situează zăcământul şi în raport cu distanţa faţă de sursa ignee generatoare (camera magmatică) pe care au parcurs-o. Importanţa temperaturii şi presiunii în studiul zăcămintelor a fost recunoscută cu mult timp în urmă. Spre exemplu, clasificarea genetică a zăcămintelor (Lindgren) se bazează tocmai pe criteriul temperaturii şi presiunii fluidelor mineralizante. Pe lângă valorile mai mult sau mai puţin speculative, în ultimele decenii s-au pus la punct o serie de metode de măsurare a temperaturii şi presiunii fluidelor responsabile de formarea zăcămintelor de minereuri.
1. Studiul incluziunilor fluide (IF)
Studiul incluziunilor fluide reprezintă cea mai bună metodă de determinare a temperaturii de depunere a mineralelor. Pentru caracterizarea completă a fluidelor mineralizatoare, metoda IF trebuie combinată cu studiul izotopilor. Avantajul IF constă în aceea că, pe lângă obţinerea valorilor de temperatură şi presiune se obţin şi informaţii legate de compoziţia chimică a soluţiilor hidrotermale.
Această metodă se bazează pe următorul principiu: în minerale există goluri mici formate în timpul precipitării acestora. Aceste cavităţi conţin relicte ale soluţiilor hidrotermale mineralizante. În momentul formării mineralelor şi a incluziunilor, fluidele hidrotermale erau omogene, iar ulterior, după răcire, se individualizează în interiorul cavităţilor remanente diferite faze lichide, solide şi gazoase. Faza solidă se numeşte daughter mineral (sau alveocristale, Mârza, 1999). Incluziunile fluide pot fi monofazice, bifazice sau multifazice.
Se diferenţiază trei tipuri majore de IF:
- primare – formate în timpul creşterii mineralului; sunt dispuse pe plane de creştere şi oferă informaţii asupra fluidelor din care s-a format respectivul mineral;
- secundare – s-au format la un anumit timp după precipitarea mineralului; sunt dispuse după plane de fisurare şi oferă informaţii asupra istoriei termice care a urmat după depunerea mineralului; Citeste mai departe ... (1148 words, estimare 4:36 mins timp de citire)
Acesta e doar o parte din
Elemente de geotermometrie, geobarometrie şi izotopi stabili
.
Citeste mai departe.
Migratia petrolului si gazului constituie o veriga f. imp,dar putin cunoscuta in ceea ce priveste formarea zac. de hidrocarburi. Spre deosebire de migratia primara care e cantitativa, cea secundara se desfasoara in roci permeabile si in zone fracturate. Acestea se combina -> proces continuu. Dupa formarea hidrocarburilor asistam la o perpetua redistribuire determinata de miscarile tectonice care activeaza migratia.
•Motorul si mecanismele migratiei secondare
Dinamica fizica – desi aceste migratii sec.sunt mai bine cunoscute decat migratia primara, iar drenajul campurilor petroliere aflate in productie reprezinta un teren de experienta, totusi mecanismele acestor deplasari raman ipotetice, existand o regula generala legata de zonele de presiune -> din zonele cu presiune ridicata spre zonele cu presiune scazuta.
Titeiul migreaza independent de acvifer pt.ca densitatea titeiului e diferita de cea a apei. Se presupune ca titeiul se deplaseaza sub forma de faza continua in roci permeabile umectate de apa. Deplasarea lenta a acviferului influenteaza migratia hidrocarburilor, gradientii hidraulici putand facilita sau impiedica fenomenele de acumulare in functie de caz. Migratiile sunt de asemenea in relatie cu caracteristicile petrochimice ale rocii rezervor, cu permeabilitatea rezervorului si in functie de presiunea de intrare in roca si de presiunile capilare. Migratiile sunt controlate si de arhitectura bazinului de sedimentare; ele urmeaza de regula istoria geologica a bazinului ce se manifesta prin accentuarea inclinarii stratului si prin variatia presiunilor ce insotesc miscarile de subsidenta sau de ridicare. Orica activitate tectonica isi va pune amprenta asupra fluxului de hidrocarburi, care mai este controlat si de mecanismul genezei si expulzarii altor hidrocarburi noi.
Dinamica chimica – migratiile hidrocarburilor sunt insotite si de o selectie chimica a comp. care este rezultatul unei retentii selective. Pe parcursul migratiei are loc o crestere a procentului de hidrocarbura nepolara, fenomen ce se produce gratie absorbtiei comp. primari pe interfata titei- apa. Datorita circulatiei gazelor vom avea o diminuare in hidrocarburi aromatice si rasini. Citeste mai departe ... (1266 words, estimare 5:04 mins timp de citire)
Acesta e doar o parte din
Fluxul de hidrocarburi
.
Citeste mai departe.
Institutul de hidrologie gospodarire a apelor
XHTML 1.0 valid
Web design
Optimizare SEO
Privacy Policy
Sitemap
Foraje
English language OnDrill webpage
Comentarii recente :