Zacaminte hidrotermal metasomatice

În cadrul zăcămintelor hidrotermale, cele de substituţie în roci carbonatice sau hidrotermal metasomatice, ocupă un loc important prin concentraţiile de Pb, Zn, Fe, As, Sn, Mn, Au. Aceste zăcăminte sunt asociate frecvent cu alte zăcămintelor hidrotermale (hipo-, mezo- sau epitermale), formându-se în etapa post skarnică.

Procesul de substituţie metasomatică constă într-un interschimb de substanţe între soluţiile hidrotermale şi roca gazdă carbonatică la nivel molecular sau ionic. Acest proces se derulează etapizat astfel încât mineralele metasomatice formate într-un stadiu timpuriu pot fi redizolvate şi antrenate în reacţii noi. Înlocuirea debutează de-a lungul căilor de acces (circulaţie) a soluţiilor hidrotermale (fracturi, goluri, pori) şi se propagă gradat în corpul rocilor gazdă în funcţie de solubilitatea şi permeabilitatea acestora sau de particularităţile lor litologice (granulaţie, litologie) sau chimice. Printre caracterele specifice zăcămintelor hidrometasomatice amintim:

-          conservarea texturilor preexistente prin înlocuirea metasomatică, precum şi formarea de texturi noi;

-          prezenţa relictelor paleosomatice netransformate (nesubstituite) în masa minereului;

-          existenţa mineralelor perfect conturate cristalografic (cristale perfecte, cu dublă terminaţie) ca indivizi solitari în roca carbonatică;

-          forma neregulată a corpurilor de minereu;

-          asocierea genetică cu alte tipuri de mineralizaţii (filoniene, breccia pipe)

Ca mod de prezentare, zăcămintele hidrometasomatice apar sub formă de corpuri masive, foarte rar ca filoane, corpuri neregulate sau zone de impregnaţie.

Exemple clasice în România sunt zăcămintele de la Baia de Arieş – acumulări polimetalice – şi cele din Maramureş – Rodna Veche şi Valea Vinului (Pb-Zn).

  1. Zăcăminte hidrometasomatice polimetalice (Pb-Zn)

Termenul sinonim pentru aceste zăcăminte este cel de zăcăminte de tip Manto

Sunt reprezentate prin corpuri epigenetice masive, uneori cu alură columnară sau filoniană, cu minerale de Ag, Pb, Zn, Cu cantonate în roci carbonatice – calcare, dolomite – situate în apropierea unor corpuri intruzive. Sunt asociate frecvent cu concentraţii polimetalice asociate skarnelor sau cu zăcăminte PC. Mineralogia este complexă şi prezintă o zonalitate exterioară bine conturată, de la Cu-Au – proximal – la Pb-Ag – median şi Zn-Mn – distal.

Zăcăminte de afiliaţie endogenă

Tipologia

Zăcămintele de origine endogenă (hipogenă sau magmatică) se formează în urma interacţiunilor energetice interne ale pământului care conduc în anumite situaţii la formarea magmelor în condiţii crustale şi subcrustale. Magmele controlează acumularea şi localizarea asociaţiilor metalifere.

Zăcămintele lichid-magmatice se formează în timpul consolidării topiturilor magmatice ce conţin o fracţiune metaliferă ce poate genera zăcăminte fie prin imiscibilitate (licuaţie), prin segregare în faza timpurie de cristalizare (protomagmatică) sau acumulare tardimagmatică (histeromagmatică). Temperaturile definitorii stadiului lichid magmatic depăşesc 7000C.

La temperaturi mai scăzute, de 500-6000C se formează zăcămintele pegmatitice care reprezintă solidificarea in situ a magmelor ca şi „stoarcerea” în rocile înconjurătoare a topiturilor magmatice reziduale sau a magmelor remanente, ambele bogate în volatile.

Fluidele subsecvente fazei pegmatitice, cu temperaturi de 300-5000C conduc la apariţia unor zăcăminte asociate zonelor apicale ale intruziunilor magmatice, respectiv zăcăminte asociate skarnelor, de tip greisen, sau porphyry copper.

Pe măsură ce fluidele se îndepărtează de intruziunea generatoare devin soluţii apoase cu temperaturi din ce în ce mai scăzute, de ordinul 100-3000C. Din astfel de soluţii se depun spre suprafaţă pe fracturi sau alte structuri de discontinuitate (contacte etc.) diverse metale, conducând la formarea zăcămintelor filoniene (hipo-, mezo- şi epitermale), în funcţie de scăderea temperaturii.

Adâncimea de formare

Adâncimea de formare a zăcămintelor endogene variază de la nivelul ultraabisal (peste 15km adâncime), la nivelul abisal (10-15km la 3km), hipoabisal sau hipabisic (1,5-3km) şi cel vulcanic-subvulcanic (maxim 1,5km). Nivelul ultraabisal poate conduce sporadic la generarea unor acumulări de regulă nemetalifere, ultrametamorfozate. Nivelului abisic îi corespund zăcămintele lichid-magmatice şi pegmatitice, precum şi unele zăcăminte asociate skarnelor, greisenelor, în timp ce majoritatea concentraţiilor metalifere au afinităţi în special pentru nivelul hipabisic la cel subvulcanic/superficial.

Sursa metalelor

Va recomandam :
Info


Site