Faciesuri organice

In functie de caracteristicile materiei organice pot fi distinse 2 tipuri principale de faciesuri organice si anume faciesuri humice sau detritice si faciesuri sapropiedice sau antigene.

•Faciesurile humice sau detritice – pot fi in relatie cu transporturile acvatice sau aeriene de tesuturi vegetale, spori, polen si  vitrinit.

•Faciesurile sapropiedice sau antigene – sunt aproape in exclusivitate acvatice, marine sau salmastre, lacustre constituite din material planctonic. Este in general reprezentat prin alge care sunt grupate nediferentiat si au un aspect flocular. Aceste medii apar frecvent lipsite de orice aport detritic, in special humic si se caracterizeaza prin absenta vitrinitului. Sunt asociate faciesurilor evaporitice corespunzand primatelor subdesertice.

Materialul humic este dominat de resturi de plante, spori, polen – caracterizat unei sedimentari active argilo- nisipoase corespunzatoare unor climate umede.

Aceste 2 faciesuri (humic si sapropiedice) se suprapun in anumite limite cu caracteristicile chimice ale kerogenelor rezultate.

Kerogenele sunt constituenti organici ai rocilor sedimentare insolubile in solventi organici si in solventi alcalini. Reprezinta cea mai raspandita forma, la suprafata Pamantului, de prezentare a materiei organice. Ele sunt de aproximativ 1000 de ori mai raspandite decat carbunele si petrolul; si de cca. 50 de ori mai rasp. decat bitumele. Dpdv chimic kerogenele sunt niste complexe macromoleculare de nuclee ciclice condensate legate prin mici lanturi heteroaromatice sau alifatice. In structura lor se mai pot include si lipide. Au o structura dezordonata care se mentine pana in cursul catagenezei. Se mai intalnesc in compozitia lor particule vegetale, o materie cu o structura difuza ce rezulta din degradarea materiei organice si a materiei bituminoasa de natura secundara.

Transformari diagenetice si catagenetice

PROFILUL DE SOL

Examinind peretele unei gropi apate in sol se pot observa mai multe straturi sau orizonturi ce se deosebesc unele de altele chiar si numai dupa culoare (dar si dupa compozitie si proprietati fizice). Acestea se numesc orizonturi genetice, deoarece se formeaza si dezvolta treptat, o data cu evolutia procesului de solificare. Totalitatea (succesiunea) de orizonturi genetice, de la suprafata si pana la roca de formare constituie profilul solului.

Orizont de sol (pedogenetic) – este un strat, aproximativ paralel cu suprafat terenului, care are o serie de proprietati rezultate din procesul de formare a solului, proprietati ce difera de cele ale stratelor de deasupra si dedesubt. In mod obisnuit, un orizont de sol de separa de cele invecinate prin caracteristice care pot fi observate si eventual masurate in teren cum ar fi: culoarea, textura, structura, consistenta, prezenta sau absenta carbinatilor, a unor neofromatiuni, etc.

Pentru identificare orizonturilor de sol sunt necesare totusi uneori, determinari de laborator pentru completarea sau precizarea observatiilor de teren.

Orizonturile pot fi: minerale sau organice.

Orizontul mineral – orizontul care contine cel mult 35% materie organica, daca parte minerala are peste 60% argila sau cel mult 20%, daca nu contine argila. La continuturi intermediare de argila se admit cantitati proportionale maxime intre 20-35% materie organica.

Orizontul organic – orizontul format deasaupra solului mineral prin acumulare si descompunere de material organic si care contine materie organica peste 20-35% proportional cu cantitatea de argila (v.oriz.min.)

Orizontul diagnostic -  orice orizont care constituie un criteriu pentru definirea unitatilor taxonomice din sistemul de clasificare a solurilor. Un astfel de orizont este definit (spre deosebire de un orizont genetic) atat prin caracterele generale de procesul de pedogeneza care l-a creat, cat si prin alte insusiri, exprimate cantitativ (de ex: grosime, continut de materie organica, culoare, etc.)

Va recomandam :
Info


Site