Zăcăminte metalifere

Gitologia sau studiul zăcămintelor metalifere este o ramură a geologiei economice şi are ca scop investigarea condiţiilor de formare, legităţilor de distribuţie în timp şi spaţiu, sistematica şi modelarea acumulărilor metalifere. Dată fiind complexitatea obiectului de studiu şi relaţiile de interdependenţă cu domeniul petrografic, respectiv rocile generatoare şi/sau gazdă, a apărut un concept inovator şi totodată integrant cel de Petrometalogenie. Din această perspectivă, cuplul rocă gazdă – minereu este privită ca o entitate petrometalogenetică, idee susţinută de şcoala metalogenetică de la Cluj prin prof. I. Mârza.

Un zăcământ metalifer poate fi privit ca o acumulare sau anomalie a unui element sau a mai multor elemente în scoarţa terestră fiind dată de concentraţia acestora de mai multe zeci, sute sau mii de ori comparativ cu valoarea clark-ului. Zăcământul în sine este constituit din minereu (parte utilă) şi gangă (parte sterilă). Minereul sau corpul de minereu (ore body) reprezintă partea utilă a zăcământului ce se extrage în vederea valorificării sale. Un minereu poate fi monomineral (un singur mineral), cum sunt corpurile de magnetit (Fe) sau de cromit (Cr), sau polimineral (asociaţie de mai multe minerale), caz în care se pot extrage în condiţii de rentabilitate economică unul sau mai multe minerale, respectiv metale (Cu+Pb-Zn sau Au-Ag). Ganga reprezintă partea sterilă a zăcământului, respectiv componenta care nu prezintă importanţă economică dacă se ajunge la stadiul de exploatare. În limbaj minier sau din perspectiva calculelor de rezervă – sarcină definitorie geologului de explorare-exploatare, zăcământul reprezintă o porţiune geometrizată de rocă care se delimitează net de formaţiunile înconjurătoare. Trecerea de la corpul de minereu la rocile gazdă poate fi netă sau gradată.

Structura şi textura minereurilor

Structura minereului se referă la forma, mărimea, modul de întrepătrundere a granulelor minerale. Elementul de referinţă în cazul structurii este granula minerală.

Tipuri de structură:

- după forma granulelor:

- structură simplă: idiomorfă, hipidiomorfă, xenomorfă;

- structură de întrepătrundere: exoluţie, poikilitică etc.

- după mărimea relativă a granulelor:

- structură echigranulară, inechigranulară, porfirică.

Textura minereurilor reprezintă aspectele rezultate în urma distribuţiei în spaţiu a diferitelor granule minerale din minereu. Elementul de referinţă este agregatul mineral.

Tipuri de textură:

- după aşezarea în spaţiu:

- neorientată sau granulară;

- orientată, în agregate monominerale, respectiv fibroasă, foioasă/lamelară, radiară,                      concentrică;

- compusă, în agregate poliminerale, respectiv rubanată (plană, curbă, concentrică),                      oolitică şi concreţionară.

- după modul de umplere a spaţiului:

- compactă, poroasă, zaharoidală, cavernoasă, amigdaloidă.

Parageneza desemnează gruparea de minerale formate cvasisimultan în aceleaşi condiţii termodinamice, respectiv totalitatea compuşilor minerali dintr-un agregat mineral/minereu formate în decursul aceluiaşi eveniment metalogenetic, fiind prin urmare cogenetice. Spre deosebire de acest termen care are valoare genetică intrinsecă, noţiunea de asociaţie de minerale desemnează totalitatea compuşilor minerali dintr-un produs mineral (rocă sau minereu) indiferent de condiţiile şi timpul de formare (de exemplu, alături de componenţii primari ai unui minereu participă produsele de alterare supergenă), această noţiune având un sens epigenetic.

Zăcământul este definit prin: compoziţie, structură (morfologie, structuri şi texturi), parageneză şi geneză.